Dansul ielelor în Poiana Montmartre

! Cer loc de trecere! Ni-cio-da-tăăăăăcând plouă ielele poartă chiloţi de talgere
mai ales la Paris
pictorii le văd şi înebunesc de plăcere

Cu nouă lopeţele
Cu nouă măturele
Cu rochii albe împodobite
! Zii cobzare, zii…cine îşi taie o ureche vrea să fie de faţă şi un vâslaştotul e ostil
în afara ochilor cu clopoţei la picioare
dansând tarantella cu luna
sur le pont d’Avignon
pleacă cutare pe cale
se-ntâlneşte cu şoimanele
? Unde te duci
? Cine eşti
? Unde călătoreşti?i s-a întors gâtul la spate
fov, omul acela cu pensula-n mână
! Ori limba să I se lege
! Ori din minte să-şi sară
!Ori să nu-şi mai dea de leac
preţ de-o mătrăgunăcui pe dor se scoatesă curgă de foc pupila de lotus pe pânză
Anubis, ţucă-te mama, e contrar viziunilor melancolice
culoarea mi-a sucit minţile
mi-a zburătăcit noptea “la forme, lors, je l’ai reconquise”atunci, ‚’mneaei s-a întors fierbinte în cuşca fiarelor
achitând nota de plată
a văilor adiate
de sori violet rostogoliţi în scaieţi
aşezaţi pe perspectiva moulin rouge
îmbalsămate amurguri
de mucegai!

Cer loc de odihnă în sânul iertării pentru pictorii mei

(Atunci poarta… …………….) 

                     >>Autor: Carmen Mihaela Visalon