mă întrebi ce mai fac,
de când am părăsit azilul de noapte (?)
stau închis de Valadon în odaie,
sar pe fereastră,
mă joc de-a trenuleţul mecanic,
înjur femeile gravide pe stradă
fredonez balada sticleţilor din toate arondismetele Parisului,
iau pumni (!)…câte o sticlă de vin şi un franc,
PICTEZ
case cu turle ascuţite,
fundul lat al femeii, în faţa cabaretului, aşteptând
cel mai muşteriu, muşteriu,
ziua de ieri
sau
poate… un vapor ancorat in Montmartre,
cu destinaţia Ioana D’Arc.
navighez, navighez,navighez…
între rărunchi, creier şi pensulă.
ascult ploaia
iubesc 3 femei
şi CULOAREA cu mine pierzându-se-n noapte
pe albul de zinc, al veşnicului teren viran
beau, asta fac
mama măsii de viaţă!
>>Autor: Carmen Mihaela Visalon
________________
cred ca vom ramane agatati noi doi for ever
sau poate nu
deprivandu-ne de incompatibile posesiuni
perversitatile mele inumerabile
tu despicand mereu formule electrice
quadraturi in forma de inima de buna seama
casa ta e plina de sonerii
patul pastreaza caldura manuscriselor cu funda roshie
ma acopar peste ochi cu un voal subtire
ca sa nu te mai vad
ca sa nu imi pierd memoria la carti
sa uit ca esti vanduta vietzii
365 de zile pe an
si chiar cand e eclipsa de primvara
tot la ea te uiti
prin sticla afumata
neagra ca un negativ
negat, anulat, divizat, derivat
anihilat, vidat, redus la zero
impartit prin suburbii locuite de prietene solide
toate roz, infulecand cu pofta din ziua ta, din torta ta
minus cinci
minus eu.
***
adrian
Cher Rameau,
Daca ai reinceput sa-mi scrii poezii atunci va trebui sa fac rost de un pic de timp si de inspiratie ca
sa-ti dau o replica pe masura. Ai doar putintica rabdare. am de terminat un advertorial despre Quatar sau despre Scotia, pe care trebui sa-l predau maine, dupa care ma dedic tie si zugravilor.
C.
PS: Astept sa te apuci de construit acel blog cu totul si cu totul de aur.
intr-o zi nebunia va ciocani tandru la usa
knock-knock
imbracata in haine de gala
“cine-i acolo voi intreba oarecum inocenta?”
Tu va sopti frumoasa generatoare de umbre
atunci voi avea de ales
intre mine si sine
volumul de versuri cu urechea taiata
si amintirea a tot ceea ce am scazut
de buna voie si nesilita de nimeni
din trecerea pe coridoarele pline de vis ale netului
unde intr-o frumoasa zi de primavara
cu ani si ani in urma
l-am intalnit pe dragul de grauenfels
in cautarea pictorilor mei.
Habar n-am cum facetzi ca sa va putetzi risipi asa in focuri de artificii poetice…eu nu-s in stare sa fac mai mult de 2-3 poeme pe an (e drept ca desenez ceva mai mult). Sigur nu fumatzi niscaiva canabis? sau secretul e in vinul rosu, gen Utrillo?
Imi place, Carmen, seria ta cu poeme despre pictori (cei mai multzi printre prefratzii mei, de asemenea) desi, ca de obicei, nu le pricep integral. Dar, deh, ardelean…
Sunt curios daca AG va reusi sa scoata niscaiva poeme din desenele mele si ma intreb cand imi vei dedica si mie unul…pot sa-tzi marturisesc toate pacatele, precum Utrillo…Curios cum si Cézanne si Utrillo (si or mai fi si altzii) au devenit quasi-bigotzi catolici la vremea batranetzii lor…poate ca sa compenseze pacatele din tineretze? (oricum Cézanne, saracul, nu cred ca a pacatuit prea des altfel decat cu gandul…nici nu se compara cu Lautrec. enfin, mai vorbim…
danu
draga draga danu,
spre marea mea lauda sau rusine, nu am incercat nici un drog, si nici nu mi-as dori sa o fac. ce rost are sa amplific iluzia vietii cu inca o iluzie???
si mie imi place seria mea de poeme despre pictori si nici eu nu le inteleg. cum vrei sa intelegi ceva atunci cand sufletul unui nepictor ca mine se invesmanetza cu elemente din biografii celebre si incepe sa urle sau sa se tanguiasca.
pe de alta parte, nimic nu este greu de intels. se ia o biografie si se umple codul lipsa cu fanteziile mele care nu sunt fantezii ci marturisiri despre viata mea sau ganduri sau pur si simplu un desen care nu foloseste culori ci litere si coalje.
Daca grauenfels o sa scoata poeme din desenele tale, ele vor fi tare indraznete si usor perverse. Incerc sa dau replica, asa ca te rog sa le faci publicve:)
Voi incerca sa scot si eu poeme din desenele tale, dar nu sunt sigura ca voi reusi. Am nevoie de amnunte biografice, asa ca astept cu interes fiecare fila de pe blogul tau.
Merci,
c
Balada Lui Zamolxe
P-un picior de plai,
pe-o gură de rai,
strânsu-ne-am în vale,
o mulţime mare.
Rugul am aprins,
focul am încins.
La Zamolxe vrem,
să ne închinăm.
Doamne ne-om ruga,
la puterea ta,
trezire ne dai,
pe-o gură de rai.
Doamne, tu Stăpâne,
cuvinte ne spune,
de înţelepciune.
Focul sa-nteţit,
Zamolxe a privit,
Şi-astfel ne-a grăit:
- Tu poporul Meu,
să ai Dumnezeu,
căci preotul tău,
e un deceneu.
Oriunde umblaţi,
voi să nu uitaţi,
rugul aţâţaţi,
la Domn vă rugaţi.
Că din zori de zi,
Eu cu voi voi fi.
Iar de o fi noapte,
să priviţi departe,
ochiul de Mi-oţi vede,
atuncea veţi crede,
că la voi Mă uit,
vrerea v-o ascult.
Să mai luaţi aminte,
crestele sunt sfinte,
la popor de zei,
Carpaţii-s temei.
’N codru de umblaţi,
aminte să luaţi,
când frunza foşneşte,
Deceneu vorbeşte.
Voi să-l ascultaţi,
şi să vă-nchinaţi,
binecuvântează,
s-aveţi mintea trează.
Sacru vă e plaiu,
sfânt vă este graiu,
inimii de foc,
viaţa-i cu noroc.
Voi oameni frumoşi,
să fiţi drăgăstoşi.
Drepţi vă ridicaţi,
oamenii vi-s fraţi,
ajutor să daţi.
Pe cei oropsiţi,
să nu-i părăsiţi.
Cel ce vă mângâie,
la Mine-o să vie.
Viaţa de v-o daţi,
să vă apăraţi,
asta nu uitaţi:
Veţi fi înviaţi!
Vieţile-n dreptate,
sunt nenumărate.
Cel ce-n Mine crede,
lacrima nu vede,
iau suspinul greu.
De poporul Meu,
voi vorbi mereu,
sus la Dumnezeu.
Când hora-ţi încinge,
la Mine-o ajunge,
cântec bucuros,
din omul frumos.
Atunci şi alţi zei,
vor avea temei,
să se-nveselească,
doina să pornească,
şi să vă iubească.
Şi când vă vorbiţi,
să vă amintiţi,
graiul omenos,
e cel mai frumos.
C-al zeilor grai,
e-n cântul de nai,
p-un picior de plai,
pe-o gură de rai.