Picturile apaţin pictorului româno-canadian Ion Vincent Danu
http://iondanu.wordpress.com/2007/09/16/a-lheure-quon-est/
http://iondanu.wordpress.com/2007/09/06/almost-ready-presque-termine-aproape-terminata/
a fost odată un burg
cea mai frumoasă capitală europeană a lumii
un bărbăt, pe numele lui de botez, Adam
o femeie, pe care el o numea viaţă
şi un pom
pe care Dumnezeu l-a botezat
“pomul cunoaşterii”
ce a vazut Eva
în frunzişul copacului
de unde a răsărit şarpele
şi cât de pustii au rămas străzile
după emigrarea din cetatea tinereţii veşnice
nu ştiu
dar, ce importanţă mai are
cine
unde
de ce
s-a întămplat ceea ce trebuia să se întâmple
pentru ca noi să ne întalnim acum aici
şi să privim cu atenţie
cum coboară pe poarta luminii
dorinţa
întunecand cetatea
până la dureroasa cota de avarie
a răsăritului lunii
El stătea în faţa televizorului
privind în oglindă
ochiul
din care tăia zilnic o felie sărată de soare
pe care o muşca cu voluptatatea
cu care pictorii amestecă culorile
într-un ritual pe care
îl vom numi
preludiu
ungerii rănilor
mai târziu
mult mai târziu
atât de târziu încât nu-şi va mai aminti ceasul
el va adormi
acoperit de pânze
care-l vor purta ca o corabie
spre marea simeză
unde cele 7 culori
strălucesc
în infinita lumina a legământului sculpatat în ploaie.
de cate ori intreb cum e viatza
cineva se crispeaza si dialogul
se piede in banalitati
cand intreb cum a fost, mi se dau explicatii
despre cauzal si imperialism
viitorul lui Janus e exact trecutul
prezentul nu exista, nu are maretie
nici aburul paharului cu wiskey
stau in fatza oglinzii si ma privesc
am un trecut batran
si un viitor mult mai incert
cartile zac pline de praf necitit
la vioara nu stiu sa cant
nici timbre nu am strans, nici poze cu artiste
melci nautilus cu spin invers, da
vara incerc sa inot. apa e plina de alge si neplaceri sezonale
meduze cica un milion
radioul canta jazz rusesc
arkadi sau natasha cine mai stie
caut vodca in bloody marry
nici urma de marry, tusesc si scuip vitamine
citesc paginile cu chenar negru
ma inspira concisul lor
rad cand mi se ofera scaunul in autobuz
credeai ca merg cu autobuzul?
nu !
e prea scump si reclamele ridicole
au estetica apocalipsului
deci cobor imediat la statia cu reclame de bere
o iau spre casa, a doua la dreapta
urc panta unei erori urbane
in curte un maslin batran si o pisica flamanda
zic miau si intru absent in casa
pun discul, a 5-a lui Mahler
restul cum spuneam
este un pamant infertil…
–
(scris pentru tine si Danu)
adrian G
copacul din curtea casei sunt eu
pisica flamanda sunt eu
incaltata in acoperisul fierbinte
apar mereu la ora bloody marry fara un sfert
vezi mainile imi sunt patate de sangele pasarii
pe care o port in memorie
alaturi de fotografia ta
din primul razboi mondial
iti amintesti, Adrian,
noaptea in care ti-am povestit
trista mea moarte
tu ai zambit si ai spus
pisicile au sapte vieti
mi-ai desenat un copil de carton si-o imparatie
si m-ai soptit:
fie ca boarea cuvantului sa racoreasca patima acesta de iubire
fie ca norii cei tristi sa spele pacatele tale
fie ca vodca sa te trezeasca din melancolie
si sa infloresti din nou
ca un mar
ca un par…
apoi, as usually, ti-a sunat celularul
eu, plec mi-ai soptit
lasand pe pervazul feresteri
un fir de trandafir
ai grija, sa-l flosesti de butas
mi-ai zis, rasucind atent o tigara
si-ai disparut
de atunci,
ori de cate ori vine toamna
in curtea atelierului tau
te-astepata un copac batran
si-o pisica
un patefon si muzica inversunata a lui Malher
si eu
fata pe care ai cunsoscut-o in autobuzul
cu care nu ai calatorit niciodata.
mes amis, nu stiu vorba mai adevarata decat cea a lui Ibraileanu (eh, da) care zicea:” Tot ce nu e etern e zadarnic. Nimic nu e etern.” si ma uit la noi, poetzi si pictori si muzicieni etc. doing exercices into futility (aici Noica si-ar putea folosi cuvantul lui preferat
exercitzi intru (?) zadarnicie (?!)… si-mi zic ca, totusi, alceva mai bun decat sa compunem poeme si desene si simfonii (etc.) tot nu e nimic mai vrednic de facut pe lumea asta… Copii, poate? Incep sa ma cam indoiesc… Banii? in nici un caz… si tot la batranul Ecleziasiat ajungem, primul dintre poetzi, primul dintre anarhisti si primul dintre artisti, jucandu-se fatal cu vorbele, dandu-le greutatea otzelului si duritatea diamantului… cuvinte care taie si impung, cuvinte care sfasie… oh, mes amis…
Danu,
LA MULTI ANI! si Craciun fericit! Fie ca ori de cate ori ne va fi greu, sa fim cuprinsi de febra unui tablou sau a unei poezii. In afara de dragoste si de arta nimic nu poate sa justifice existenta noastra efemera.
a fost odată un burg
un bărbat
un pom
şi o viaţă
mai departe
ce importanţă mai are
cine
unde
de ce