În piaţă zac risipite
Craniile strămoşilor
Sticle de cola
Unghiile şi părul copiilor
Plăcinte de soia
Papuci
Poarta altarului
Oameni
Oamenii cu pielea încreţită alergă
Oamenii negri nu mai vor să trăiască
Cu numaratorul de găluşte
Nici o femeie nu se întinde să doarmă în patul lui
Doar doamna în alb
Regina cu copite înalte
Îl aşeaptă la colţ
- Doar te cunosc
Nu te face că nu te cunosc…
Picturile apaţin pictorului româno-canadian Ion Vincent Danu
http://iondanu.wordpress.com/2007/09/16/a-lheure-quon-est/
http://iondanu.wordpress.com/2007/09/06/almost-ready-presque-termine-aproape-terminata/
a fost odată un burg
cea mai frumoasă capitală europeană a lumii
un bărbăt, pe numele lui de botez, Adam
o femeie, pe care el o numea viaţă
şi un pom
pe care Dumnezeu l-a botezat
“pomul cunoaşterii”
ce a vazut Eva
în frunzişul copacului
de unde a răsărit şarpele
şi cât de pustii au rămas străzile
după emigrarea din cetatea tinereţii veşnice
nu ştiu
dar, ce importanţă mai are
cine
unde
de ce
s-a întămplat ceea ce trebuia să se întâmple
pentru ca noi să ne întalnim acum aici
şi să privim cu atenţie
cum coboară pe poarta luminii
dorinţa
întunecand cetatea
până la dureroasa cota de avarie
a răsăritului lunii
El stătea în faţa televizorului
privind în oglindă
ochiul
din care tăia zilnic o felie sărată de soare
pe care o muşca cu voluptatatea
cu care pictorii amestecă culorile
într-un ritual pe care
îl vom numi
preludiu
ungerii rănilor
mai târziu
mult mai târziu
atât de târziu încât nu-şi va mai aminti ceasul
el va adormi
acoperit de pânze
care-l vor purta ca o corabie
spre marea simeză
unde cele 7 culori
strălucesc
în infinita lumina a legământului sculpatat în ploaie.
Motto:”Când jandarmii pândesc noaptea
când bolta cerului e un lung tunel
fară lumină în vagoane:
am făcut un foc de aşchii în gura lupului”*
Aide l’Espagne!
în atelier un om traversat de o pasăre
de apă femeia deschisă spre cer
punct negru
punct roşu
albastru animalul îşi recunoaşte domeniul
învârte-te mărăcine: pom, foame,pasăre
in: VECINUL DUMITALE ESTE NEBUN.
out: SĂ NU UIŢI MIRO, VEI EXISTA, TE VEI IMPUNE,
SĂ NU CEDEZI ÎN DISCUŢIILE DE AFACERI.
păstraţi cartoanele de ambalaj
nu ştiţi ce înseamnă
o pată galbena, un ochi de miracol
pictez cu degetele, cu mătura, cu pumnul
Ole!
(linişte.linişte. Aici respiră un drum.)
lumea nu e un bilet de metrou
lumea e luiza a prusiei
speranţa condamnatului la moarte
o linie albă
un cerc albastru
“Şi zgomotele paşilor se pierdeau în ceaţă “*
Vive L’Espagne!
Patria e revoluţia în 72 de vise, nu tagma lui Franco
Vive L’Espagne!
______________
* versuri de Salvat Papasseit, traducere Ioana Creţulescu
Fortăreaţă cu ziduri de apă
plafoane-podele pe scripeţi
dune blânde şi dintr-o dată
prăpăstii de 90 de grade!
Eu, disperată, căutându-mi mama
gura mea ştirbă zbierând
-Am de vânzare:
Mobile Bidermeier,
Porţelanuri de Sevres
Vaze Gallée.
Brâncuşi prăfuit
duhnind a Carpaţi
sculptând la poalele Coloanei Infinitului:
Crocodilul de Nil.
La o treime de vârf,
Eu, domnişoara Pogany
cu picioarele înfipte-n planşetă
exersând sporturi extreme,
eu, înlăuntru urcând/coborând
spre Masa tăcerii,
spre Poarta sărutului
sub care mereu mă aşteapta un zeu.
Lume a gheişelor glisând
oglinzile transparente ale micuţei case de ceai
Sake
sau perspectiva punctelor cardinale
numită pentru început
Rashomon
Amintirea călugărului înghesuind şoareci şi broaşte
în conjugarea verbului Hana Mi
Enigmatica lumină
rătăcind roşii corăbi de mare şi pin
şi arta
de a compune din memorie
jocul de-a vacanţa al copiilor
Iată
istoria cercurilor concentrice
a maestrului Hokusai
încerând să răspundă întrebărilor
Nanigito da?**
Omushi ittai doko kara kitonada ?, doko nu kuni no Monada?***
Nan no yoda?****
Răstite de ultimul samurai
în faţa fantomei bărbatului jucându-se cu un câine
pe kakemonouri de matase
>>> autor: Carmen Mihaela Visalon
______
*a privi florile
**ce s-a întamplat?
***de unde vii şi de ce naţie eşti
****ce se întâmplă?
jam session Visalon-Modigliani
-Quelle horreur! Quelle horreur!
Publicul e rugat să-şi lege o eşarfă neagră la ochi!
Jandarmii îngroziţi aleargă cu doamnele amedeo în braţe…
-Dumnevoastră m-aţi rugat să urc domnule comisar?
-Madam Weill! Vă rog scoateţi toate aceste murdarii!!!
-Şi mă rog, ce au aceste pânze?
-Au părrrrrr…
-Refuz, je m’en fiche! Trebuie să ştii
Trebuie să ştii
Trebuie să ştii
Să deosebeşti o lebădă, de o lebădă
Cu lapte şi apă.la vita e un dono…
Cu gura reavănă, colorată-n muşcate,
Acoperit de femei cu burţile alungite
Pere Lachaise-latifundiarul mareei aşteaptă corabia racului din Livorno
să urce pe munte.
La vita e un dono…
dai pochi ai molti
di coloro che sanno e che hanno:
Simone Thiroux
Derrain
Salmon
Max Iacob
Zborowski
Picasso
a coloro che non sanno e che non hanno…
Messieur Limbaude! Messieur Limbaude!
Qu’est-ce que vous cherchez?
Pourquoi êtes vous assez hereux(?),
Est-ce que vous avez besoin de tous ces tableaux?
depui chaque jour traversant les rue a pied
l’angelo venait dans son atelier……
-Cât ceri pe nudul acesta?
-144.ooo de suflete pictate frumos.
-Fair enough! Fair enough!
(şi pana, pe loc a semnat zapisul cu clauza:
Balada Închisorii din Reading.)
De haut de la montagne noire
celui qui e lut pour regnie
pleure les armes de ceux qui n’ont pu rejoindre les etolies
et de la sombre courone de nuage
tombet de goutes et de perles
sur la chaleur excessive de la nuit…
AMEDEO MODIGLIANI
Născut la Livorno
Mort la Paris
Morto lo close
Quando giunesse alla Gloria.
Ecce homo
Colind pentru prietenii lui Hans Arp şi ai mei
Motto:“Bustul lui va împodobi vetrele tuturor oamenilor cu adevărat nobili (!?)*”
Deschide uşa, creştine/Deschide uşa,creştine/
Că venim din nou la tine/
La mulţi ani,/Mulţi ani cu bine.
La orizont, nicio corabie
Pe plajă niciun albatros
Doar ecoul vocilor infinitului
Acest repaus intermediar
Picurând dorul de nufăr
În împărăţia lebedei din smârcul adormit
Vai!Vai!Vai! Heil …
Kaspar e mort. Harpiile, tricotezele şi fanaticii ghilotinei
Zac la picioarele piedestalului de 1789 de ori, decapitaţi
Cine o să mai împletească ciorapi pentru labe îngherate
Cine o să mai cofecţioneze cocarde pentru vise magalomane
Les immoreaux (?)
Les sans coulottes (?)
Les tutoyers (?)
Nu.
Anul adierilor morţii a luat sfărşit.
“Dacă Dumnezeu nu există nu pierdem nimic
Dacă Dumnezeu există câştigam totul**”
Cine are urechi de auzit să-l asculte pe maestru Hans Arp:
“Măsurând orice lucru cu măsura lui însuşi, omul a dat dovada lipsei de măsură.
Dezordinea, confuzia, neliniştea nonsensul,
demenţa, melancolia, demonomania domină lumea*”
Cine are ochi de văzut să privescă atent torsurile
îndelung, îndelung, şlefuite
până ce piatra s-a lepădat de uscăciune
şi chakrele s-au rotit în sensul r.o.g.v.a.i.v. al iubirii
deschizând poarta CUVÂNTULUI.Mulţi ani, mulţi ani cu bine.
>>> autor: Carmen Mihaela Visalon
Un cobiliţar la Paris
Constantine ţine seama,
să pleci pe jos la Paris, purtând în spate cobilţa de geniu,
însemnă mai mult decât să joci
totul pe cea de-a douăzeci şi doua carte a lui Thot, însemnă,
asemenea Magului să sculptezi viitorul
trăgând din arcanele Papesei
quinta royală a spaţiului carpato-danubian:
vulcanii noroioşi,
peştera lui Zamolxe,
Sfinxul, Babele, trovanţii şi să le arunci pe masa tăcerii
marchizelor amatoare de kama sutra,
înfometate să o privescă în ochi, pe falnica domnişoară Pogany,
testând sărutul,îmbrăţişarea şi infinita coloană a dălţii
unui ţăran
să pleci în zbor în U[ju:]S[es]A[ei]
şi un descendent al valului lui Columb
să te acuze de trafic de oţel şi evaziune vamală
să te trezeşti refuzat
de statul spre care ai întins mâna,
cerşindu-i să-ţi moştenească averea
este o dramă
pe care o poate vindeca
doar cuminţenia pământului
redând oului, somnul şi măiestrei
zborul
>>> autor: Carmen Mihaela Visalon
lecţie despre gândurile unei femei
focul acesta nu este foc
e apă
pământul acesta nu este pământ
e sudoare
aerul acesta nu este aer
e nor
din care va izbucni un fulger
şi ziua se va prelinge în noapte
printre lacrimi
şi cruci
sperietoarea de ciori se va dezbraca încet
de zdrenţe
şi se va înveşmânta în pâine
la alesul boabelor de neghină
de galbenul grâului
eu o să arunc pălăria de fetru
şi voi pleca
“Dacă A, B şi C sunt puncte situate pe un cerc, iar linia AC este diametrul cercului, atunci unghiul ABC este un unghi drept”
>>> autor: Carmen Mihaela Visalon
mă întrebi ce mai fac,
de când am părăsit azilul de noapte (?)
stau închis de Valadon în odaie,
sar pe fereastră,
mă joc de-a trenuleţul mecanic,
înjur femeile gravide pe stradă
fredonez balada sticleţilor din toate arondismetele Parisului,
iau pumni (!)…câte o sticlă de vin şi un franc,
PICTEZ
case cu turle ascuţite,
fundul lat al femeii, în faţa cabaretului, aşteptând
cel mai muşteriu, muşteriu,
ziua de ieri
sau
poate… un vapor ancorat in Montmartre,
cu destinaţia Ioana D’Arc.
navighez, navighez,navighez…
între rărunchi, creier şi pensulă.
ascult ploaia
iubesc 3 femei
şi CULOAREA cu mine pierzându-se-n noapte
pe albul de zinc, al veşnicului teren viran
beau, asta fac
mama măsii de viaţă!
>>Autor: Carmen Mihaela Visalon
________________
