Mere, pere, castraveţi…
-Ce anume pregatiţi pentru Salon, domnule Cezanne?
-Un ţucal cu ……, domnule MANET!
-Ce vezi când mă priveşti prin lornion, iubite Zola?
-…dragul meu, Claude Lantier…
Brusc începeam să ţip la Hortensia:
-Nu mişca. Ce (!), sămburele mişcă în prună?
Atunci, iubitul s-a pornit să o tragă pe roată,
stacojiu înghiontind-o, verde smulgându-i părul,
văluri în valuri.
-Lasă-mă!!!
-Vino, vino, priveşte: Dejunul pe iarbă, Omul cu urechea tăiată, Casa Spânzuratului…
-Iartă-mă, sunt absolventă de arte frumoase…
-Nici un cuvânt, învaţă cum se comportă o nouă Olimpie.
-Pere Tanguy!!! Pere Tanguy!!!
Mere, pere, castraveţi,şi un gheţar de lapis lazuli,
în ochi, în stomac, în firul de praf,
amestecat cu cuţitul, de os.
-Pănza aceasta este un fals, azvârle-o-n copac.
-Tată, pot decupa ferestrele tablourilor rătăcitoare prin pod?
-Da fiule, taie, taie adânc,
prin întuneric, trebuie mai ales să se vadă.
-L-aţi salvat? Aţi salvat pictorul de la moarte?
-Nu vreau să mă laud, n-a fost uşor…
culori, femei nostime, migala ierbii-
goblenuri madrigal suprapuse pe mâzgăleala damnată-
scuzaţi-mă, ştiţi… el- citez-: “picta din bojoci”,
priviţi, recunoaşteti sub blana blondei răpiri din serai, un sumbru portret?
-Linişte. S-a întors! S-a întors bancherul din Aix.
- Vedeţi strălucirea cocorilor pe borul în flăcări?
şi acolo… la scăldătoare vedeţi darul comorii ascunse?
Mere, pere, castraveţi…
-Acum înţeleg umbra centrifugă a muntelui.
Trebuie să învăţ să pictez…
De-ar fi şi măine senin…Lumea, lumea nu mă înţelege, dar nici eu nu înţeleg lumea, Repeta vizitiului omul cu penelul în mâna,
în timp ce Rafael, Gabriel, Mihail
îi deznodau de la gât biciul decoraţiei franceze,
-Maestre, primiţi Legiuniea de Onoare.
-Vă mulţumesc, mă simt onorat…
Măine aş dori să pictez un peisaj, un portret, poate….o natură moartă;- Doar nu degeaba m-am căţărat pe munte.
